18/08/2026
Vă invităm DUMINICĂ, 30.08, să încheiem ultimul weekend de vară cu o seară de film și muzică folk live în grădina noastră.
🎬Grădina Sânzienelor – Punct Gastronomic Local găzduiește proiecția filmului „Sushi”, un proiect al Studioul de Film si Actorie Bistrița, regizat de Florian Zapra.
🎸În deschiderea proiecției, participanții vor fi întâmpinați cu un recital de muzică folk susținut de Toni Vlad, urmat de scurtmetrajul COLEGUL CEL NOU.
🥞🤤Pe tot parcursul serii, vă veți putea bucura și de gustări oferite în incinta punctului gastronomic contra-cost: langoș pufos, clătite sărate sau dulci, gogoși și limonadă răcoroasă. Acestea sunt proaspete, conțin ingrediente locale și sunt gătite cu suflet.
🆓Intrarea este gratuită. Dacă doriți totuși să sprijiniți evenimentul, puteți dona orice sumă considerați de cuviință la intrarea în locație.
Scopul evenimentului este de a promova producțiile și actele artistice locale care contribuie la dezvoltarea culturii din zonă.
Vă așteptăm, așadar, fie că sunteți din împrejurimi sau nu, să ne bucurăm împreună de o seară de film și muzică folk sub cerul înstelat, cu gustări delicioase și, musai, cu multă voie bună.
Programul serii:
18:00 – Accesul publicului
🎸 18:30 - 19:00
Recital live de muzică folk susținut de TONI VLAD
🎥 19:00 - 19:30
Prezentarea Studioului de Film și Actorie Bistrița, proiecția scurtmetrajului COLEGUL CEL NOU
☕🎸 19:30 - 20:00
Pauză de gustări și muzică live cu TONI VLAD
🎬 aprox. 20:20
Proiecția filmului SUSHI
Despre filmul SUSHI:
După pierderea dureroasă a mamei, Ionuț speră să își găsească alinarea în compania unui cățel. Deși tatăl său se opune, deoarece locuiesc la bloc, destinul pare să fie de partea lui în momentul în care o întâlnește pe Maria și pe cățelul acesteia.
Filmul este produs și filmat în totalitate la Bistrița, iar din distribuție fac parte copiii de la cursurile de actorie de film ale studioului nostru.
Trailer: https://youtu.be/EFyuuvRr0pM?si=vIWimMMbXyoq_csq
Despre scurtmetrajul COLEGUL CEL NOU:
„Colegul cel nou” este un scurtmetraj educațional de tip antibullying care urmărește integrarea dificilă a unui elev nou, Mihai. La sosirea în noua sa școală, acesta devine instantaneu ținta ironiilor, a marginalizării și a răutăților din partea colegilor de clasă, care își bat joc de felul lui de a vorbi și de a se comporta.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=g8wWpoX1kr0