02/02/2026
România este singura țară din fostul bloc comunist care a refuzat tehnologia sovietică pentru centralele nucleare (de tip Cernobîl) și a ales tehnologia occidentală CANDU (Canadian Deuterium Uranium) pentru Centrala de la Cernavodă. Inginerii români au optat pentru acest sistem deoarece folosește uraniu natural (pe care România îl putea extrage din țară) și apă grea (pe care am învățat să o producem la Drobeta-Turnu Severin), asigurând astfel independența energetică a țării față de importurile de combustibil nuclear îmbogățit din Rusia.
Un avantaj tehnic major al reactoarelor CANDU este capacitatea de a fi reîncărcate cu combustibil fără a fi nevoie să fie oprite. Spre deosebire de alte tipuri de centrale care necesită o oprire totală de câteva săptămâni pe an pentru schimbarea barelor de uraniu, la Cernavodă acest proces se face robotizat, în timp ce reactorul funcționează la putere maximă. Această caracteristică asigură o producție continuă de electricitate în bandă, vitală pentru stabilitatea Sistemului Energetic Național.
Combustibilul folosit este produs local, la Fabrica de Combustibil Nuclear (FCN) de la Pitești-Mioveni. Aici, pulberea de dioxid de uraniu este sinterizată și sigilată în tuburi de zircaloy, formând fascicule de combustibil de aproximativ 50 de centimetri lungime. Faptul că România deține ciclu nuclear integrat – de la extragerea minereului, procesarea lui, fabricarea combustibilului și producerea apei grele – este o realizare industrială rară la nivel mondial.
Apa grea (oxidul de deuteriu) joacă un dublu rol esențial: este atât moderator, cât și agent de răcire. Rolul de moderator înseamnă că încetinește neutronii emiși în timpul fisiunii, permițând reacției în lanț să continue eficient folosind doar uraniu natural. Producția apei grele a fost realizată la combinatul ROMAG din Drobeta-Turnu Severin, care a fost la vremea sa cea mai mare unitate de acest profil din Europa, procesând apa prelevată din Dunăre printr-un procedeu chimic complex.
Siguranța centralei de la Cernavodă este asigurată prin sisteme pasive și active multiple, complet diferite de designul sovietic RBMK. Reactorul este închis într-o anvelopă de beton armat precomprimat, cu pereți de peste un metru grosime, proiectată să reziste la presiuni interne uriașe, cutremure severe sau impacturi externe. În cazul unei avarii, sistemul de oprire rapidă introduce bare absorbante care stopează reacția nucleară în mai puțin de două secunde.
Sistemul de răcire al centralei depinde direct de apa Canalului Dunăre-Marea Neagră. Apa este preluată din canal, trece prin schimbătoarele de căldură pentru a condensa aburul care a rotit turbinele, și apoi este returnată în canal. Monitorizarea temperaturii apei deversate este strictă, pentru a nu afecta flora și fauna acvatică, existând limite legale clare pe care operatorii trebuie să le respecte indiferent de anotimp.
Cele două unități active, Unitatea 1 (pusă în funcțiune în 1996) și Unitatea 2 (în 2007), acoperă împreună aproximativ 20% din necesarul total de energie electrică al României. Această producție este constantă și nu depinde de condițiile meteorologice, spre deosebire de energia eoliană sau solară. Practic, unul din cinci becuri din România este aprins datorită atomilor divizați în reactoarele de la Cernavodă.
Eficiența operațională a centralei românești este recunoscută internațional. Statisticile industriei nucleare plasează frecvent unitățile de la Cernavodă în topul mondial în ceea ce privește „factorul de capacitate” (timpul efectiv de funcționare la putere maximă). Echipele de specialiști români sunt extrem de bine pregătite, existând un simulator replică fidelă a camerei de comandă unde operatorii exersează scenarii de criză sute de ore pe an.
Impactul asupra mediului este semnificativ pozitiv prin prisma emisiilor evitate. Deoarece fisiunea nucleară nu produce dioxid de carbon, funcționarea centralei de la Cernavodă previne eliberarea în atmosferă a aproximativ 10 milioane de tone de CO2 anual, comparativ cu situația în care aceeași cantitate de energie ar fi fost produsă prin arderea cărbunelui sau a gazului metan.
Viitorul programului nuclear românesc include planuri pentru finalizarea Unităților 3 și 4, care ar dubla capacitatea de producție a centralei. Structurile de beton pentru aceste reactoare există deja parțial construite pe platformă, fiind conservate încă din anii '80. Finalizarea lor ar transforma România într-un exportator net de energie electrică în regiune, consolidând statutul centralei de pilon strategic al economiei naționale.
