24/12/2023
Reflecțiile Superiorității Umane despre cele mai sfinte nașteri
Pe măsură ce civilizația umană a evoluat, la fel au crescut și aspirațiile noastre pentru a descifra misterele universului. Acest parcurs, marcat de realizări științifice remarcabile, a adus cu sine o schimbare notabilă în convingerile noastre. Observăm cum, în ascensiunea științei, o parte din omenire a început să privească religia și credința într-o entitate superioară ca pe relicve ale unui trecut ignorant. Este oare o manifestare a efectului Dunning-Kruger, unde, în lipsa unei înțelegeri complete, ne supraestimăm cunoașterea și înțelegerea. (Efectul prin care oamenii tind să se supraestimeze în ceea ce privește abilitățile și competențele lor, inclusiv inteligența, este cunoscut sub numele de efectul Dunning-Kruger. Acest fenomen psihologic se caracterizează prin faptul că persoanele cu abilități limitate într-un anumit domeniu supraestimează adesea propriile lor competențe. Acestea nu sunt conștiente de propriile limitări și lacune în cunoștințe sau abilități, ceea ce duce la o autoevaluare exagerat de pozitivă.
Efectul Dunning-Kruger a fost identificat și descris de psihologii David Dunning și Justin Kruger de la Universitatea Cornell. Potrivit teoriei lor, pentru a recunoaște propria incompetență, o persoană trebuie să posede un anumit grad de competență, pe care persoanele incompetente nu îl au, fapt care explică incapacitatea lor de a-și recunoaște propriile limite.)
În acest context, fiecare descoperire, fiecare teritoriu cucerit, fiecare avans tehnologic ne-a alimentat această percepție de superioritate. Asemenea strămoșilor noștri care au navigat oceanele și au cucerit ținuturi străine, credem că am ajuns la un nivel de neegalat de înțelepciune și putere. Această tendință este înrădăcinată adânc în natura umană, așa cm subliniază Yuval Harari în lucrările sale. Harari ne vorbește despre capacitatea unică a omenirii de a crea și de a trăi într-o lume de povești, de credințe, de mituri - o lume care ne-a unit și ne-a propulsat înainte, dar care ne și orbesc în fața realității (pe de altă parte, din acest an, inteligența artificială a spart această barieră, nu mai suntem singurii care pot inventa povești și religii).
Pe de altă parte, Osho ne aduce în atenție ideea că adevărata înțelepciune vine din recunoașterea ignoranței noastre, din acceptarea că universul este mult mai vast și mai misterios decât ne-am putea imagina. El ne îndeamnă să privim dincolo de dogme și credințe rigide, să fim deschiși la posibilitatea că ceea ce știm este doar o frântură din marele întreg. De altfel, cei mai înțelepți oameni spun despre ei ca sunt proști, limitați iar cei mai mulți care sunt siguri pe ideile lor apărute din surse dubioare se cred tare deștepți.
În cartea "Dieu. La Science. Les Preuves", Michel-Yves Bollore și Olivier Bonnassies explorează această tensiune între știință și credință, sugerând că, în loc să fie văzute ca forțe opuse, ele pot coexista și chiar se pot completa reciproc. Autorii argumentează că știința, în esența ei cea mai pură, nu contrazice existența unei entități superioare sau a unui plan divin, ci mai degrabă ne oferă uneltele pentru a înțelege mai bine complexitatea și frumusețea creației.
În concluzie, pe măsură ce călătorim prin epoci, este esențial să fim smeriți (tare greu de înțeles acest termen). Este vital să recunoaștem că, în ciuda tuturor realizărilor noastre, încă suntem limitați în cunoașterea și înțelegerea universului. Harari, Osho, Bollore și Bonnassies ne îndeamnă să ne păstrăm mintea deschisă, să acceptăm că există multe lucruri pe care încă nu le înțelegem și să recunoaștem că știința și credința, în loc să fie incompatibile, pot lucra împreună pentru a ne oferi o imagine mai completă a realității în care trăim.
Așa cm am mai spus, Biserica se deschide spre știință, iar știința ne poate apropia de credință.
Să credem!
