05/08/2026
În această noapte, sute de pelerini, însoțiți de starețul mănăstirii și îmbrăcați în port popular sau nu, își încep pelerinajul spre Mănăstirea Schimbarea la Față — așezată la peste 1.700 de metri altitudine, aproape de Cer.
Pelerinajul pe Ceahlău nu este un simplu traseu montan, ci o liturghie a pașilor.
În liniștea dimineții, când muntele încă își deapănă legendele printre brazi, acești oameni pornesc la drum purtând în suflet motive doar de ei știute: o mulțumire, o apăsare, o speranță sau simpla dorință de a fi mai aproape de Dumnezeu.
Urcușul este greu, iar transpirația și oboseala devin, în mod tăcut, propria lor jertfă.
Ceea ce îi unește pe pelerinii de pe Ceahlău este un soi de frăție tainică. Pe munte, barierele dintre oameni dispar: toți împart aceeași gură de apă, aceeași încurajare când pantele devin grele și același salut cald.
Pădurea devine o catedrală uriașă, iar pașii lor — o cadență a credinței.
Iar când ajung sus, pe platoul muntelui, efortul își primește răsplata. Toaca începe să bată, iar glasul clopotului și cântările monahilor se risipesc peste prăpăstii, acoperind întreaga lume de jos.
Participarea la slujba de la Mănăstirea Ceahlău, sub cerul liber și printre jertfele de piatră ale muntelui, este o experiență aproape ireală.
Acolo, unde vântul curăță orice gând inutil, oamenii care au urcat muntele înțeleg că nu au cucerit un vârf, ci s-au lăsat ei înșiși luminați.
Pelerinii urcă de cu seară, noaptea, dis-de-dimineață. Practic, toată noaptea se urcă. Depinde de fiecare cm poate să ajungă.
Dumnezeu să vă călăuzească pașii, dragi pelerini!