08/07/2025
Cu 5,99 lei, cât am dat pe clipsul asta, am scăpat de cel mai enervant piuit din mașină
Eu l-am luat de la , la reducere, cu 5, 99, dar sigur îl găsiți și prin alte părți.
Inițial m-am gândit să iau mai multe, dar mi-am dat seama că unul singur îmi e suficient. Dacă ar fi să mi se întâmple ceva, zic Doamne ferește, la banii ăștia n-o să mai am cm să-l schimb, așa că ăsta o să mă țină... toată viața.
Că tot ziceam de viață. Fraților, cât ți-e scris, atâta ai!
Și mi-am amintit acum de fata aia de 19 ani, din Ploiești. Nu știu voi dacă mai știți, dar era pasageră în dreapta, nu și-a pus centura, că știa că "nu e obligatorie în dreapta”.
A fost surprinsă într-un accident, iar corpul a fost proiectat peste șofer. A murit pe loc, apoi a murit și el.
Niciunul n-a mai ajuns acasă.
Dar despre fetița de 8 ani, din Băicoi... mai știți accidentul?
Da..., da, fetița care a fost proiectată prin parbriz!
Cea pentru care maică-sa plângea pe marginea drumului și repeta într-una... „nu știu ce-a fost în capul meu, era doar un drum de 10 minute”.
Eu mi-am luat acest clips doar pentru confort. La 5,99 lei, merită.
Plus că, dacă e ceva, trag repede centura, că intră în el, și scap și de amendă...șmecherie chinezăria asta.
Da' ce nu face chinezu acu'! Face și pe dracu.
Adevărul, dragilor, dacă ați citit textul până aici, e că nu te oprește nimeni să faci alegeri proaste în viață. E dreptul tău.
Poți să-ți iei 10 clipsuri de-astea, ca să le ai și pentru mai târziu, însă îți spun eu că nu e cazul. Unul e suficient să-și facă efectul.
N-o să mai apuci a doua rundă, te asigur.
În toți acești ani, în care, ca polițist de rutieră, am fost printre primii la accidentele auto, am ajuns să înțeleg un lucru. Centura de siguranță nu e despre confort, e despre alegerea pe care deja ai făcut-o atunci când viața ta mai atârnată de o secundă.
O ai sau nu o ai.
Iar dacă v-ați repezit să cumpărați o astfel de "chinezărie" puneți-o în torpedou.
O să vă amintească, când veți trece cu mașina pe lângă câte un accident mortal, cât de ușor este să fii prost în viață.
Drum bun!
Autoliv România