Imaginea pe care o oferă în ultimii ani instanțele de judecată, ca principal loc de soluționare a disputelor dintre cetățeni este, fără îndoială, una ce lasă de dorit în ceea ce privește rezultatele obținute și gradul de satisfacție al celor care apelează la cea mai cunoscută modalitate de rezolvare a litigiilor- judecata clasică. Întârzierea mare cu care se pronunță instanțele(din cauza numărului
mare de dosare pe rol), nemulțumirea justițiabililor față de soluțiile obținute, sistemul birocratic și complicat de desfășurare a proceselor, cheltuielile foarte mari(taxe de timbru, onorarii) angajate pe parcursul derulării procesului clasic de judecată, sunt doar câteva din motivele ce au determinat apariția și utilizarea, cu precădere în ultimii zece ani, a altor modalități de soluționare a disputelor. Fie că este vorba de mediere, negociere, arbitraj sau proceduri mixte, acestea tind să fie folosite din ce în ce mai des de persoanele aflate în conflict, însăși instanțele de judecată încurajând părțile să apeleze la ele. Rapiditatea cu care se soluționează cauzele, economia de resurse financiare(lipsa taxelor sau restituirea acestor taxe de către instanță pentru cele deja achitate, în majoritatea cazurilor), oportunitatea alegerii modalității optime de soluționare în funcție de natura disputei sau confidențialitatea sunt motivele principale ce determină utilizarea acestor proceduri alternative la instanța de judecată.
