01/04/2026
Fabrica Nivea din Brașov a reușit să monopolizeze piața cosmetică a Orientului Apropiat și a întregii Europe de Est, producând sute de tipuri de produse, de la paste de dinți și creme de ras la parfumuri și deodorante, iar numele ei a fost confiscat de la germani ca despăgubire de război și folosit de România timp de aproape 50 de ani până când un tribunal internațional l-a dat înapoi.
Totul a început modest. În 1840, la Brașov, se deschidea un prim atelier de fabricat săpunuri. Un altul a fost înființat în 1896. Dar adevărata industrie cosmetică românească avea să se nască abia în secolul XX. În 1926, la Ghimbav, lângă Brașov, a apărut laboratorul de cosmetică Leo. Doi ani mai târziu s-a deschis în Brașov o nouă unitate, cumpărată în 1932 de firma germană Beiersdorf, cea care producea celebrul brand Nivea. Materiile prime se aduceau din Germania, iar la Brașov se produceau creme și paste Nivea.
După naționalizarea din 1949, România a confiscat marca Nivea ca despăgubire de război. Vechile fabrici Chlorodont și Beiersdorf au fost comasate în întreprinderea Nivea Brașov, căreia i s-a adăugat și fabrica de săpun Poiana. Directorul fabricii Beiersdorf, Vasilică Tarția, a fost torturat de autoritățile comuniste brașovene și trimis în temnița de la Aiud. Marca germană avea să reintre în posesia numelui abia în 1997, în urma unui proces, iar fabrica românească a fost redenumită Norvea.
Doar cei care au crescut în România anilor 1970-1980 pot înțelege cu adevărat ce însemnau produsele Nivea Brașov. Pasta de dinți Cristal, crema de ras cu tub de aluminiu, deodorantul Cadran, spray-ul fixativ Bob, săpunul Nivea cu ambalajul albastru. Nu erau luxuri, erau obiecte de bază ale vieții cotidiene pe care fiecare familie le avea în baie. Nu exista altceva.
La Brașov, în zona Bod, fabrica dezvoltase plantații de mentă, lavandă și salvie pe o suprafață de peste 280 de hectare. Mușchiul de stejar era utilizat ca fixativ natural, iar cetina de brad pentru aroma de rășinoase. Din 1963 se produceau tuburi proprii de aluminiu pentru pastele de dinți. Din 1965, doze pentru spray-uri și aerosoli. În anii 1980, fabrica atingea perioada de maximă înflorire, cu sute de sortimente în producție, monopolizând piețele Orientului Apropiat și ale blocului comunist.
La Cluj-Napoca, povestea Farmec începea de mai departe. În 1889, la Budapesta, s-au înființat laboratoarele Molnar Moser. În 1943, un mic laborator numit Mol-Mos a fost construit la Cluj. După naționalizare, întreprinderea a crescut treptat. Anul 1965 a fost emblematic: s-a produs pentru prima dată binecunoscutul lapte Doina, care este și astăzi cel mai bine vândut demachiant de pe piața românească, cu o cotă de peste 15 la sută.
Te-ai întrebat vreodată cm a ajuns România să inventeze anti-ageing-ul? În 1967, directorul Farmec, Liviu Turdean, s-a întâlnit cu profesorul Ana Aslan, care inventase Gerovitalul în 1952. Din acea întâlnire s-a născut prima gamă de creme și emulsii Gerovital H3, primul produs cosmetic anti-îmbătrânire din lume. Farmec devenea primul producător de cosmetice Gerovital din România, iar gama a revoluționat industria cosmetică la nivel mondial.
Tot în 1967, Farmec lansa și primele produse spray din România: deodorantul Triumf și crema de ras Adam. Au urmat Perla, Zefir, Cristal. Înainte de 1989, fabrica avea peste 1.000 de angajați și asigura 90 la sută din necesarul de cosmetice al țării. Nu era singură. Cele trei fabrici își împărțeau piața: la Brașov se făcea pastă de dinți și produse de igienă, la București, fabrica Miraj producea apă de toaletă, parfumuri și vopsele de păr, iar Farmec era singura companie care producea creme cosmetice și spray-uri.
Colaborările internaționale existau chiar și în spatele Cortinei de Fier. Farmec și Miraj lucrau cu case de parfumerie din Occident precum Givaudan, Naarden, Dragoco și Haarmann & Reimer. Se organizau sesiuni de training, se foloseau formule occidentale în creme și parfumuri. Produsele românești nu erau copii ieftine, erau formulate cu știință și produse cu grijă.
După 1989, piața s-a schimbat radical. Marile concerne occidentale au invadat România. Multe branduri autohtone au dispărut. Dar Farmec a supraviețuit. S-a privatizat în 1995 prin metoda MEBO, cu capital sută la sută românesc. Liviu Turdean a condus compania timp de 42 de ani, până în 2009, când a predat ștafeta fiului său, Mircea Turdean. A transformat o întreprindere cu 40 de salariați într-o companie cu peste 600 de angajați și un portofoliu de peste 400 de produse.
Astăzi, Farmec este cel mai mare producător român de cosmetice, iar produsele sale ajung în peste 30 de țări, inclusiv Japonia, Canada, Irak, Kuwait și China. Laptele Doina se vinde la fel de bine ca în 1965. Gerovital H3 rămâne un brand global. Dar Nivea Brașov, fabrica care monopolizase jumătate de continent, nu mai există. A fost privatizată, redenumită Norvea, și a dispărut treptat din peisaj. Marca germană și-a recuperat numele, iar românii au pierdut o industrie pe care au construit-o de la zero.
Când deschizi un tub de pastă de dinți sau pui o cremă pe mâini, merită să te gândești că acum 60 de ani, la Brașov, 280 de hectare de lavandă și mentă creșteau special pentru ca o fabrică românească să producă cosmetice care ajungeau de la Cairo la Moscova. Că la Cluj, un director vizionar s-a întâlnit cu Ana Aslan și a pus bazele primei game anti-ageing din lume. Și că România a avut o industrie de frumusețe proprie, construită cu lavandă din Bod și mentă din Carpați, pe care a pierdut-o nu pentru că nu era bună, ci pentru că nu a știut să o apere.
