04/07/2023
BRASOV 2023 : Judecătorii nu au fost de aceeași părere cu Primarul Allen Coliban.
I-a produs primarul Allen Coliban o pagubă, persoanei fizice Allen Coliban?
Nu mai departe de ieri întrebam dacă „Are voie primarul Brașovului să fie mai înalt decât vecinii?!?…”
Din câte se pare, domnia sa cam asta și-a dorit atunci când primarul Allen Coliban a emis pentru persoana fizică Allen Coliban, Autorizația de construire nr. 373/05.08.2022 și Certificatul de urbanism nr. 1936/30.07.2020, iar Direcția Județeană pentru Cultură Brașov i-a dat Avizul nr. 72/Z/11.04.2022.
Doar că din păcate pentru el, judecătorii nu au fost de aceeași părere. Legea e aceeași pentru toți.
Așadar, în 03.07.2023, în cadrul dosarului 4096/62/2023 Tribunalul Brașov prin Hotărâre 621/2023 a dispus următoarele:
„Respinge excepţia lipsei de interes. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Admite cererea formulată de reclamanta Asociaţia Salvaţi Circulaţia în Scheii Braşovului în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Braşov, Allen Coliban şi Direcţia Judeţeană de Cultură Braşov. Anulează Certificatul de urbanism nr. 1936/30.07.2020, emis de Primarul Municipiului Braşov, Avizul nr. 72/Z/11.04.2022, emis de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Braşov şi Autorizaţia de construire nr. 373/05.08.2022, emisă de Primarul Municipiului Braşov. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată astăzi, 03.07.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Cu siguranță, edilul care a cheltuit zeci de mii de euro din bani publici, pentru ca avocații să apere interesele „urbei”, se va încadra în cele 15 zile și va depune recursul.
Întrebarea care se pune este ce va face „Alenuș primar de pluș” dacă și Curtea de apel va fi de aceeași părere ca și Tribunalul Brașov? Pentru că deocamdată moștenirea primarului arata cam așa:
Epilog: Oare, fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice și care se pedepsește cu închisoarea, nu seamănă puțin cu ce i-a făcut primarul Allen Coliban persoanei fizice Allen Coliban? sursa :
Un site de investigație și anchetă dedicat brașovenilor și nu numai.