Răstolțu Oază

08/09/2024

Atât căsuța de la , cât și apartamentul de la oraș sunt departe de a fi perfecte și mai avem o tonă de lucru în amândouă cuiburile noastre, însă ce îmi place cel și cel mai mult la ambele este faptul că sunt, mai presus de orice, spații pentru experimentare liberă 👩‍🔬 Putem visa și testa orice nebunie ne trece prin cap 😅 Mă rog, cu limitările impuse de unele resurse 😂

Ce vedeți în imagini e un astfel de experiment. Unul chiar reușit 😁 Am semănat, în mai, 3 cuiburi de dovlecel Round de Nice, semințe de la .bio 😉 Cum ajungem doar o dată pe săptămână, unii dovlecei au crescut prea mult pentru a-i consuma proaspeți, așa că i-am lăsat să se maturizeze pentru semințe 🌱 Am mai observat eu în trecut că loviturile se cicatrizează frumos pe dovleci pe parcursul maturizării, așa că i-am "cicatrizat" intenționat cu texte de toamnă 🍂

Îmi place la nebunie cm au ieșit 😍 Habar nu aveam că vor prinde culoarea asta nebună de toamnă 🍁 Îi iubesc de numa' și abia aștept să decorez cu ei ☺️

De mâine începe grădinița, deci diminețile vor fi un pic mai puțin nebune și voi avea un pic mai mult timp de petrecut în grădina urbană. Abia aștept, căci are nevoie și ea de un pic de atenție 💚

25/08/2024

Deși seceta afectează serios grădina de la , recolta e tot mai bogată de la o săptămână la alta 😁 Mă uimește reziliența plantelor care au fost lăsate pur și simplu să-și poarte de grijă. Primesc apă o dată pe săptămână și atât. O fi noroc sau nu, dar bucuria și satisfacția de a culege minunăție de roade din propria grădină e greu de descris în cuvinte. La fel sunt și zâmbetele celor cărora le-am dăruit un pic din ce-am primit și noi de la Mama Natură 😊

18/08/2024

Weekend-urile și gălețile de roșii 🍅 Când oaza de la țară dăruiește, la oraș se gătește sos de roșii coapte 😋 Și ca să ne bucurăm de toate roadele noastre, busuiocul, cimbrul și oregano vin din , aka 😉

05/08/2024

Chiar dacă unele lucruri sunt mai dificil de gestionat, darurile pe care ni le dăruiește întrec orice năpastă. Am început din primul an experimentele grădinărești la noi în bătătură, semănând și plantând pe ici-colo câte o plăntuță pentru a vedea cm le merge. Cum grădina n-a mai fost lucrată de mai bine de 15 ani și dorindu-ne să mergem pe sistem permacultural, am optat mult pe perene care nu au nevoie de multă intervenție din partea noastră.

Însă am visat mult să avem și câte o roșioară pe care să o mâncăm proaspăt culeasă de pe plantă, așa că ne-am aventurat și am pus și roșii, însă fără mari speranțe având în vedere că ajungem doar 1 dată pe săptămână acolo.

Anul trecut am pus răsadurile în grădina de pe deal și n-am avut mare succes. Chiar dacă am mulcit și solul nu duce lipsă de rădăcini și afânare, apa curge tot la vale, iar pământul se usucă rapid din cauza poziționării și a vântului. Chiar și udarea săptămânală a fost dificilă pentru că e greu să cari apă pe deal, așa că plantele au suferit și nu s-au dezvoltat bine.

Anul ăsta mi-am pus răsadurile în fața casei, chiar lângă fântână. Terenul era tot în ușoară pantă, dar am profitat și l-am rugat pe nenea care a săpat pentru instalarea fosei (da da, avem și fosă septică acum 🥳) să niveleze nițel curtea. Am plantat târziu și tot ce am avut au fost răsaduri îmbătrânite rămase mamei pe care le-am plantat într-un sol extrem de lutos. Mi-am setat așteptările destul de jos însă, după doar 3 săptămâni, răsadurile anemice s-au transformat în niște uriași care efectiv au rupt parii sub greutatea roadelor.

În ultima lună am cules săptămânal câte o găleată de roșii de toate culorile și texturile, gustul fiind peste orice altă roșie mâncată în ultimii ani. Dăruim în stânga și dreapta, recunoscători fiind pentru bucuria primită de la grădina noastră extrem de haotică.

Bine-i la noi la oază 💚

26/07/2024

În ultima vreme sunt tot mai des întrebată cm stau lucrurile la noi, la și mi-am dat seama că n-am mai scris de mult pe aici 😅 Ei, adevărul e că lucrurile avansează încet. Pe măsură ce ne-am adâncit în treburi, s-a diminuat și entuziasmul. Nu vă imaginați că a dispărut, nici vorbă. Mereu descoperim noi lucruri care ne întăresc credința că am luat o decizie bună când am cumpărat acest mic paradis. Însă ne simțim copleșiți de imensitatea lucrurilor care trebuie făcute sub limitatele resurse de care dispunem. Și nu mă refer neapărat la bani, ci la timpul și energia cerute de unele activități, mai ales la cele legate de planificare și birocrație.

Dintre toate provocările, cea mai mare consumatoare de timp și energie este debarasarea de lucrurile rămase în urmă de foștii proprietari. Bineînțeles, ar fi foarte simplu să ducem totul la groapa de gunoi sau să le ardem în spatele casei, însă ne dorim să contribuim cât mai puțin posibil la probleme lumii în care trăim, iar gestionarea unui volum mare de deșeuri într-un mod responsabil e foarte greu de realizat când nu există soluții în acest sens.

Așa că de 2 ani de zile curățăm, sortăm, depozităm, căutăm soluții pentru materiale (medicamente, otrăvuri, etc) pentru care efectiv nu există metode de debarasare prin care să te asiguri că nu faci mai mult rău decât bine. Iar în cazul nostru vorbim de tot ceea ce a adunat o familie în peste 30 de ani, pentru că pare că au păstrat tot ceea ce au deținut vreodată. Am scos din pod 6 saci MARI de pantofi, pentru toate vârstele și ocaziile, majoritatea piele, mucegăiți, plini de urme de rozătoare care au ajuns la ghenă cu toată părerea de rău pentru mediu :( Mă gândesc că puteau fi donați la timpul potrivit și că ar fi făcut fericiți mulți oameni.

Pantofii sunt doar un exemplu și mai sunt multe. O vom scoate noi la capăt, însă îmi doresc să trag și un semnal de alarmă: înainte de a cumpăra orice, gândiți-vă care este impactul produs de acel obiect până a ajuns în mâinile voastre, dar și unde va ajunge după ce nu vă va mai fi de folos. Dăruiți, donați, reciclați, faceți upcycle. Dar vă rog, depuneți un minim de efort pentru a evita ca acel obiect să ajungă la gunoi.

16/04/2024

Anul trecut m-am plâns că am ratat florile liliacului din fața casei. Anul acesta i-am surprins splendoarea. Până și fluturii i-au înflorit 🦋

13/11/2023

Nu mi-am dat seama că nu v-am mai spus nimic din vară 😅 Timpul trece repede când ai multe pe cap, mai ales când toate trebuie făcute rapid 🏃‍♀️

Ce nu v-am spus în ultima postare este că micuța noastră casă a venit la pachet cu terenuri însumând 37 500 de mp, adică 3.75 ha 😱 Șocul și mai mare a fost că, datorită fenomenului fragmentării terenului agricol în România, cei 3.75 ha sunt împărțiți în 9 parcele, cu dimensiuni cuprinse între 800 mp (cea mai mică) și 11 000 mp (cea mai mare), majoritatea având destinația de fâneață și teren arabil, dar și o parcelă de pădure de pin 🌲cu suprafața de 5800 mp.

Nu mă înțelegeți greșit, noi chiar căutam o proprietate cu teren cât mai mare (la un buget cât mai prietenos 😅), însă nu ne-am așteptat ca situația să fie atât de complicată 😵‍💫. Datorită faptului că terenurile sunt în extravilan și a legislației referitoare la vânzarea acestor tipuri de proprietăți existau mari șanse să le pierdem. Vedeți voi, la cumpărarea terenurilor agricole au prioritate vecinii parcelelor (tocmai pentru a mai reduce din fragmentarea lor) sau persoanele care pot dovedi că au istoric în desfășurarea unor activități agricole. Ăsta nu-i neapărat un lucru rău, dar noi nu eram nici vecini, nici agricultori. Grădinăritul în balcon nu se ia în considerare, am întrebat 😂

Așa că am așteptat din august până în noiembrie, cu un nod în stomac, sperând din tot sufletul să nu cumpere cineva terenurile și astfel să se ni se năruie visul de a deschide o tabără de grădinărit 🌱

Peripeții au mai fost și vă voi povesti totul despre ele. Săptămâna trecută am dat iar o fugă la , care ne așteaptă de fiecare dată cu noi surprize. Am găsit mure pe deal, mărul din spatele casei înflorit și totodată înconjurat de o mare de mere căzute. Ne-am umplut plasele de mere parfumate, plămânii de aer curat și inimile de idealuri verzi și înflorite. Suntem tare norocoși să avem un colțișor de lume atât de sălbatic și pur 💚

13/08/2023

De când am zărit prima dată anunțul de vânzare prin care am găsit acest colț de rai am început să mă documentez temeinic în tot ce are legătură cu misteriosul sătuc numit Răstolțu Deșert: de la istorie la situație politică și economică, așa cm îi șade bine oricărei persoane anxioase 😅

Am găsit tot felul de chestii faine pe care vreau să vi le împărtășesc 😁 De exemplu, locul de unde se văd cele mai multe stele în România (Drumul Stelelor, sat Văleni, comuna Cristolț) e doar la 50 minute distanță de a noastră Oază 💫

Cu această informație la purtător, ultimele 3 zile le-am petrecut acolo, curioși foc de cm s-o vedea cerul la 50 de minute de locul în care se văd cele mai multe stele la noi în țară 🤔 Ei bine, după cm se vede în imagine, nu am fost dezamăgiți. Iar faptul că e și perioada Perseidelor doar ne-a făcut să fim recunoscători că avem ocazia să fim martorii unui asemenea spectacol 🌟

Mi-am dorit mult să fiu acolo când Alice va vedea prima ei stea căzătoare, așa că am pus o pătură în jurul ei și am scos-o în bezna nopții. Din păcate, bucuria a fost stopată brusc pentru că în primele 3 minute s-a ivit pe cer o dâră atât de luminoasă încât elementul surpriză și reacția mea de uimire a speriat piticotul care n-a mai vrut să stea afară 🙄
Pe principiul "ai grijă ce-ți dorești", eu am primit ce-am vrut, dar e posibil ca ea să nu mai vrea să vadă Perseide câțiva ani 😂

Perseidele se mai pot vedea și azi, așa că nu ratați ocazia, mai ales dacă sunteți într-o zonă cu puțină poluare luminoasă. Dacă nu reușiți, la anu' vă așteptăm la Oază ca să ne bucurăm de ele împreună 😊
Până atunci, vă las aici cerul de deasupra șurii surprins de Mai fac poze cateodata așa cm nu l-a mai văzut nici el până acum. Enjoy!

30 de ani n-am vazut Calea Lactee. La 31 am gasit-o deasupra casei. Bonus: Perseide.

27/07/2023

Fără să ne dăm seama, a trecut 1 an de când ne-am găsit :) Mai exact, contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat pe 21 iulie. Aveam în plan o postare aniversară, dar nicicum nu reușim să potrivim programul din minte cu conjunctura realității care mereu ne adaugă un factor perturbator în timeline.
Pe principiul ”mai bine mai târziu decât deloc”, profit de nepunctualitate și fac 2 lucruri întârziate într-unul: lansez pagina de IG și vă arăt ce am văzut noi în prima vizită la casa din Răstolțu Deșert, un sat atât de ascuns, dar care are atât de multă frumusețe și liniște de oferit încât ne-a fost musai să ne întrebăm de ce se numește ”deșert”, și nu ”oază”? Există o explicație și pentru asta, dar v-o dăm cu altă ocazie ;)

Așadar, acum un an, după vreo 3 săptămâni de încercări eșuate, am reușit să ne sincronizăm cu proprietara unui colț uitat de lume din și am dat o fugă să-l vedem cu ochii noștri. Eu (Anna), grădinarul din spatele Anna's Urban Garden, soțul meu Rob aka Mai fac poze cateodata, fotograf în devenire și fiica noastră, Alice

Coborâți din mașină, am dat de o curte neîngrădită, cu iarba crescută sălbatic la o înălțime mai mare decât pipernicimea mea de 1.60. Ne-am uitat sugestiv unul la altul cu aceeași privire pe care am avut-o la alte potențiale case atunci când ne-am dat seama că nu sunt ce ne dorim. Apoi proprietara a mișcat iarba încercând să-și facă drum spre intrarea casei, iar din acea mișcare, parcă de nicăieri, s-a înălțat un adevărat caleidoscop de fluturi, lăsându-ne uimiți de frumusețe și culoare 🦋

Momentul în sine ne-a transformat pe loc reticența în curiozitate și dezamăgirea în speranță, dând un nou sens conceptului ”the butterfly effect” și, chiar dacă în casă am reușit să intrăm doar după ce am dat la o parte pânzele de păianjen cu o greblă, decizia de a cumpăra acest loc era deja luată.

Imaginile arată lucrurile care le-au fascinat pe Rob în această primă întâlnire și, chiar dacă atunci mi-am dorit să fie mai ”tehnice”, acum realizez că ele surprind esența momentului; moment care ne-a schimbat viața, și pentru care vom fi mereu recunoscători 😊

04/05/2023

Mă holbez la ea de 20 de minute și nu-mi vine să cred că efectiv îi sclipesc petalele. Am iubit mereu florile albe și le prefer în detrimentul celor colorate, petalele lor ducându-mă cu gândul la îngeri. Cu cât mai compuse florile, cu atât mai bine. Cete-cete de petale.

Narcisa asta e specială. Adică toate trei sunt speciale. Pentru că am 3 narcise din grădina de la Oază. Suntem tot pe fugă de la începutul anului, iar vizitele acolo au mereu un scop. După ce rezolvăm problema, fugim repede să le rezolvăm pe cele de la Cluj. Și nu apuc să văd mereu ce comori ascunde locul ăla. Mai ales comorile sezoniere.

Sâmbătă am stat un pic mai mult, dar tot pe fugă am fost. De cm am ajuns dimineața, le-am văzut în grădinuța din fața casei și m-am bucurat. 2 înflorite și una îmbobocită. Apoi am fugit pe dealuri să vedem ce alte probleme ar fi de pus pe lista lucrurilor ce trebuie rezolvate. Am mai intrat înapoi în curte abia pe la 17. Am reușit să zăbovesc cât să observ că am și liliac. Și mov, dar și alb. Și că merii urmează să plesnească în floare. M-am umplut de frustrare pe moment la gândul că, cel mai probabil, anul ăsta nu apuc să le văd florile și să mă bucur de spectacol și parfum. Aceeași frustrare m-a făcut să culeg narcisele, deși nu prea obișnuiesc să rup florile. Îmi place să le las să-și ducă la capăt maturizarea și să facă semințe. Dar am simțit nevoia să mă bucur măcar de ele anul ăsta.

Le-am dus acasă și le-am pus în vaza mea fost-borcan-de-dulceață-de-gutui. De sâmbătă mă surprind cu parfumul puternic specific narciselor culese din grădini de bunici și cu aripile alea pline de strălucire. Am mai luat narcise din piață anul ăsta, dar toate au fost inodore și s-au uscat după 2-3 zile. Ale mele știu că trebuie să mă lase să mă bucur un pic mai mult de ele.

Apoi de la anul sper să mă bucur de toate. Că am narcise. Și meri. Și liliac. Mov, dar și alb.

15/01/2023

Ieri am fost pentru prima oară la oază anul ăsta 🎉 Ultima dată am fost la sfârșitul lui noiembrie și de atunci i-am cam dus dorul. Condițiile de la căsuță nu ne permit încă să rămânem peste noapte și, dacă nu avem un plan bine pus la punct dinainte, astfel încât să fim cât mai productivi cu ce e de făcut pe acolo, nu prea ne încumetăm să risipim timp/combustibil pe drum pentru câteva ore. Ieri, însă, am făcut o excepție 😅

Cu ajutorul vecinilor din sat în noiembrie am cumpărat și instalat o sobă. Tata a curățat hornul, iar mama a adus o oală cu sarmale pe care le-am pus la fiert imediat ce am aprins focul. Astfel, pentru prima dată în ultimii 15 ani, pe horn a ieșit fumul domol, iar în casă s-a simțit căldură și miros de mâncare gătită 😋 Cu toate că numai nu dansam de bucurie, mi-a fost tare ciudă pe mine că n-am dus niște cartofi pe care să-i pun la copt în cuptorul (lerul) sobei. Și-am rămas cu pofta-n cui și cu gândul la cartofii ăia copți în coajă, exact ca în copilărie.

Mno, ieri mi-am făcut pofta 😁 Și chiar dacă anul ăsta va fi plin de provocări, mă motivează gândul că în ler vor fi mereu cartofi la copt 😊

05/12/2022

Într-o zi caldă de septembrie din 2008 urcam strada Bolyai din Târgu Mureș în drum spre liceu. Printre saluturi, râsete, îmbrățișări după vacanța de vară ce tocmai lua sfârșit și emoțiile înfiripate de gândul că încep clasa a 10-a, mă opresc brusc în fața vitrinei unui anticariat și mă holbez la unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le văzusem până atunci: o tablă de șah mare, din lemn masiv, cu piesele sculptate impecabil. O admir și mi-o imaginez într-o sufragerie frumoasă, cu șemineu și pian, așezată pe o masă pe măsura unei asemenea frumuseți, invitând parcă pe oricine o zărește la evadarea într-o lume în care, vrând-nevrând, suntem egali în resurse și trebuie să respectăm aceleași reguli.
În următorii 3 ani m-am oprit zilnic în fața vitrinei, având în minte aceleași imagini. Tabla de șah. Șemineul. Pianul. Sufrageria mea. N-am îndrăznit niciodată să intru și să întreb de preț, nici nu știu dacă era de vânzare sau doar de decor. Dar din momentul în care am văzut-o am găsit unul dintre idealurile visate în viața de adult.

14 ani mai târziu, perioadă care a trecut într-o clipire, cu liceu, facultate și master terminate, mulți ani de muncă, cu planuri și idealuri schimbate și reschimbate, mica noastră familie recent întemeiată și-a găsit căsuța. Bineînțeles, căutarea n-a fost fără peripeții având în vedere atât limitările noastre, cât și multitudinea de roluri pe care mica proprietate urmează să le joace. Pentru că, vedeți voi, n-am căutat doar o casă pentru noi. Din clasa a 10-a și până acum s-au înmulțit pasiunile, visele și țelurile noastre.
Unul dintre aceste vise este proiectul Anna's Urban Garden, prin care ne dorim să aducem bucuria și beneficiile grădinăritului în zonele urbane și în viața de zi cu zi a generațiilor noi și viitoare. Pentru a reuși să facem asta, ne-am dat seama că avem nevoie de un spațiu în care să cultivăm plante comestibile pretabile a fi crescute la oraș, dar care să fie și loc de învățare și conectare cu natura.

Căutarea noastră a durat aproape 1 an, iar piedicile întâlnite aproape ne-au făcut să ne pierdem speranța că ne vom găsi vreodată oaza mult căutată. Ironic, ea a fost găsită în...deșert. Că unde altundeva poți găsi o oază? Mai exact, într-un sătuc de poveste numit Răstolțu Deșert, de unde am ”împrumutat” numele noului vis și despre care vă vom tot povesti pe parcurs 😉

Ca semn că suntem pe drumul cel bun, la puțin timp după ce am găsit căsuța am primit de ziua mea cel mai frumos cadou pe care-l puteam primi la împlinirea a 30 de ani: o tablă de șah mare, superbă. De la tata, bineînțeles. Că doar el ne-a învățat să jucăm. Și iar mi-au trecut prin minte acele imagini. Șemineu. Pian. Sufragerie. Însă acum le-am văzut mult mai reale, mai palpabile. Și am putut să văd mai departe. Casa, curtea, pepiniera, tabăra, oamenii, liniștea, bucuria.
Le-am pus față în față și le-am făcut o fotografie. Casa și șahul. Ambele preloved, cu mare nevoie de îmbunătățiri care, cu siguranță, presupun multă muncă. Dar suntem pregătiți. Și abia așteptăm să vedem ce urmează…