31/03/2026
Pe 16 decembrie 1896, pe valea râului Sadu, la 18 kilometri de Sibiu, s-a aprins prima lumină electrică din România rurală, iar turbinele care au produs-o funcționează și astăzi, după 130 de ani, cu o uzură aproape de zero.
Hidrocentrala Sadu I este cea mai veche centrală electrică aflată încă în operare din România. Lagărele mașinăriilor ei funcționează la 99 la sută din parametrii dați de constructor, deși au aproape 130 de ani. Este o capsulă a timpului în care poți vedea cm arăta fabrica de lumină care a schimbat pentru totdeauna felul în care românii trăiau noaptea.
Povestea începe în 1891, la Frankfurt, unde inginerul german Oskar von Miller organiza prima expoziție în care demonstra transportul energiei electrice la distanță, o revoluție tehnologică pe care nimeni nu o mai văzuse. Printre vizitatori se afla o delegație din Sibiu, trimisă de Carl Wolff, economistul și omul politic care conducea Casa Generală de Economii din oraș. Wolff a reușit să-l convingă pe von Miller să vină personal la Sibiu pentru a studia posibilitatea construirii unei centrale electrice.
Sibiul era, la sfârșitul secolului XIX, un oraș prosper din Imperiul Austro-Ungar, cu o economie puternică și cu ambiția de a fi primul din Transilvania care intra în era electricității. Carl Wolff a înființat în 1895 Uzina Electrică Sibiu, iar planurile de amenajare a râului Sadu au fost încredințate lui Oskar von Miller.
În iunie 1895 au început lucrările. Centrala a fost construită pe un teren pus la dispoziție de primăria comunei Sadu, pe o cădere utilă de 30 de metri și un debit instalat de 2,7 metri cubi pe secundă. Puterea totală instalată era de 790 de cai putere: 520 hidro și 270 termo, dintr-un grup cu aburi de rezervă. Era echipată cu două grupuri hidraulice tip Girard și un grup termic.
Doar cei care au trăit într-o lume fără electricitate pot înțelege cu adevărat ce a însemnat momentul în care becurile s-au aprins pentru prima dată în comuna Sadu. După mii de ani de lumânări de seu, opaiț cu untură și lampe cu gaz, lumina electrică era literalmente o minune. Sadu devenea prima comună electrificată din România.
În paralel cu centrala, a fost construită o linie electrică aeriană de 4.000 de volți, întinsă pe 17 kilometri, între Sadu și Sibiu, prima linie de medie tensiune din țară. La capătul ei, o stație de conexiuni și transformare alimenta rețeaua de distribuție a orașului. La punerea în funcțiune mergeau 3.242 de becuri și 89 de motoare electrice. Sibiul avea lumină.
Ulterior, curentul a fost introdus și în Cisnădie, iar zona a început să se transforme radical. Pentru prima dată în istorie, energia electrică era folosită și în agricultură, prin acționarea unei mașini de treierat. Era o premieră națională.
Buna funcționare a centralei a fost coordonată vreme de câteva decenii de inginerul Sigmund Dachler, un șvab bănățean care a dedicat centralei o viață întreagă. Turbinele originale Girard au fost înlocuite în 1902 și 1905 cu turbine Francis de 350 de cai putere și generatoare monofazate produse de firma GANZ din Budapesta. Cele trei grupuri hidroenergetice sunt încă în exploatare.
Te-ai întrebat vreodată cm arăta România înainte de electricitate? Orașele aveau felinarele cu gaz sau petrol, aprinse manual de lampagii care treceau în fiecare seară pe străzi cu o scară pe umăr. Satele aveau doar întunericul. Iarna, când se făcea noapte la ora patru, viața se oprea. Lumina artificială era un lux pe care majoritatea românilor nu și-l permiteau.
În 1907, sub conducerea aceluiași inginer von Miller, a fost pusă în funcțiune centrala Sadu II, cu o putere de 1,5 megawați, care a crescut producția de energie și a permis extinderea iluminatului public, punerea în funcțiune a tramvaiului electric în Sibiu, dezvoltarea industriei de postav la Cisnădie și electrificarea localităților din jurul Sibiului.
În anii 1925-1926, generatoarele au fost rebobinate pentru curent alternativ trifazat de 50 de herți, trecându-se la standardul european. S-a înființat SETA, Societatea Electrică Transilvăneană pe Acțiuni, la Sibiu, pentru transportul și distribuția energiei electrice în sudul Ardealului. Între 1930 și 1932, SETA a construit linia de 60 kilovolți Târnăveni-Mediaș-Sibiu, realizând un minisistem energetic ardelean.
În 1955, pe aceeași vale a Sadului a fost pusă în funcțiune centrala Sadu V, alimentată din acumularea Negovanu, realizată prin construirea primului baraj modern arcuit din România. De la trei turbine mici la un baraj modern, valea Sadului a parcurs în 60 de ani întreaga evoluție a energeticii românești.
În 1996, la centenarul centralei, a fost inaugurat Muzeul Energetic Sadu I, primul muzeu de profil din țară. Sala mașinilor, cu turbinele și generatoarele originale în funcțiune, este cel mai prețios exponat. La etajul superior, în fostele camere ale personalului, trei săli expun echipamente, scule și documente din istoria energeticii din sudul Ardealului.
Anul 2026 este declarat Anul Luminii în comuna Sadu, marcând 130 de ani de la punerea în funcțiune a centralei. Se reia procedura de clasare a hidrocentralei ca monument istoric de Clasa A. Primarul Valentin Ivan promovează un nou brand: Sadu, Satul Luminii.
Când aprinzi un bec acasă, într-o fracțiune de secundă primești lumina pe care acum 130 de ani un sat din Ardeal o vedea pentru prima dată în istorie. Și undeva pe valea Sadului, trei turbine din 1905 se rotesc în continuare, producând același curent care a aprins primele becuri într-o lume care nu cunoscuse niciodată altceva decât flacăra lumânării și bezna nopții de iarnă.
