Istorie de … poveste
Casele de odinioară, realităţi ale prezentului
Să păşeşti în inima unui conac înseamnă să reînvii trecutul, iar trecutul unui astfel de loc înseamnă cultura şi legenda unui neam. Povestea se deschide în dreptul numelui lui Constantin Danielescu (Bădica), proprietarul unor moşii din Bârseşti şi Slobozia şi al unor terenuri întinse şi case impunătoare în Târgu-Jiu şi Bucureşti. Uniunea sa cu Sevastia Sabareanu, descendentă a boierilor Sabareni din zona Iaşul Moldovei i-a adus în spaţiul primitor al conacului boieresc, realizat cu mult rafinament pe meleagurile gorjeneşti. Clădit în stil rusesc şi gândit asemeni unui domeniu, conacul era prevăzut cu o capelă, o mică uzină electrică şi cu alte dependinţe. Cu toate acestea, reşedinţa boierească părea a fi incompletă până la naşterea celor doi copii ai familiei, Petre Mugur şi Maria Verona, binecuvântaţi creştineşte în Biserica din Bârseşti, ctitorită de părinţii lor si de alti donatori. Petre Mugur s-a căsătorit cu Maria Voiculescu, fiica lui Ion-Pantelimon Voiculescu şi a Ioanei Hortopan din Alexeni, domniţă cu sânge nobil, sora Ministrului Agriculturii, Vasile Hortopan, a lui Grigoriţă Hortopan, a lui Dumitru Hortopan şi a Lenuţei Vintilă Pociovălişteanu, recunoscuţi pentru darea de mână si pentru donațiile făcute comunitații. Sora sa, Maria Verona, s-a căsătorit cu academicianul Ban Bădărău, descendent al familiei de boieri Bădărău din Iaşul Moldovei, fiul primarului care a modernizat orașul Iași. Din împreunarea lor, însă, nu au rezultat copii care să moştenească vatra părintească. Interiorul casei vechi, existent şi astăzi, a fost lăcaş protector la naşterea lui Constantin Ioan şi a Simonei, decedată prematur la doar doi ani, ambii fiind copiii lui Petre Mugur şi ai Mărioarei. La acea vreme, din pricina unor împrejurări anume, casa a trecut în posesia Băncii Constantin Neamţu. Construcţia Casei Danielescu a început în jurul anului 1925 şi a fost ridicată cu sprijinul părinţilor Mărioarei, familia Voiculescu. Arhitectura conacului respectă trăsăturile stilului Brâncovenesc, aşa cm l-a proiectat cunoscutul maestru arhitect al Casei Brădişteanu şi al altor clădiri din Targu Jiu. Structura rezistentă şi rezultatul arhitectural impunător au constituit dovada folosirii unor materiale de calitate, prelucrate din resursele pădurii proprii familiei din Bârseşti şi din Valea Susenilor, transportate cu ajutorul unor convoaie de care, aşa cm povestesc bătrânii satului. Nici arhiva personală, nici alte documente nu mai pot atesta povestea primelor cărămizi ce au slujit familiei Danielescu, întrucât aceasta a fost expropriată în 1948, iar arhivele au ars în timpul războiului, într-un raid aerian în zona Bumbeşti-Jiu. După exproriere, familia a locuit definitiv în Bucureşti. Constantin Ioan (Dinel) a fost singurul moştenitor al familiei Danielescu. El a urmat studiile facultăţii de inginerie mecanică din Bucureşti, dar, din cauza schimbării regimului, nu a reuşit obţinerea diplomei de absolvire înainte de anul 1964. A fost pasionat de maşini, a absolvit Liceul de Aviatie și a fost aviator in timpul războiului. Constantin Ioan a lucrat la CICLOP Bucureşti până în anul 1977, când a emigrat în America, fiind ajutat de verişoara lui, Ioana Pociovălişteanu, plecată din anul 1947, împreună cu mama sa, Lenuţa. Aceasta a fost căsătorită iniţial cu Bulova, cunoscut ca producător elveţian de ceasuri, apoi cu ambasadorul SUA la Moscova, cu ajutorul căruia i-a facilitat lui Constantin (Dinel) plecarea. Constantin (Dinel) a fost un apropiat al Familiei Regale Române, fiind invitat la nunta Principesei Maria, fiica Regelui Mihai, la New York.
