01/04/2026
Astăzi este ziua păsărilor!
Câte ceva despre berzele atât de prezente în zona noastră.
https://www.facebook.com/share/p/18bWqCKbTQ/
Pasărea Anului 2025 este recordmena absolută a grupului dacă vorbim despre dimensiunea cuibului. Barza albă (Ciconia ciconia) meșterește o construcție remarcabilă și o face chiar sub privirile voastre, un privilegiu aș spune eu, Mierla, din desiș de tufiș. O puteți vedea la lucru pe stâlpii de lângă casă, pe casă, pe șură, pe turla bisericii sau pe hornul castelului. Dimensiunile la care se ajunge - până la 2 metri diametru și înălțimi cuprinse între un metru și neverosimilul 3 metri - nu sunt o exagerare, ci rezultatul mai multor ani de muncă în echipă. Desigur, și nevoia de a fi suficient de încăpător pentru 3-5-7 pui cântărește ceva (sute sau o mie de kilograme, din câte se aude). Ambii parteneri construiesc și întrețin cuibul, pe care îl folosesc ani la rând, unele perechi având și cuiburi secundare în apropiere. Baza e formată din crengi de dimensiuni mari, care vin căptușite cu materiale eco din gama iarbă, frunze, balegă și, din păcate, cu materiale „reciclate”, provenite din managementul defectuos al resturilor noastre menajere. Păsările vor folosi pungi și alte ambalaje din materiale plastice, punând uneori în pericol viața puilor. Deci, responsabilitatea acțiunilor voastre merge dincolo de voi și ar fi bine să țineți minte acest lucru. Fiți vecini buni, cm e barza albă! Cuibul ei e atât de primitor, încât toate cele 3 specii de vrăbii de la noi cuibăresc la „etajele” inferioare ale impunătoarei construcții. Programul „Casă în casă”, un exemplu reușit de coabitare!
Cum puteți ajuta berzele albe de la noi să cuibărească cu succes? Din fericire, în multe feluri.
Amplasați un suport de cuib pe casa, șura sau dependința mai înaltă din bătătură.
Cereți furnizorilor de electricitate care se ocupă de zona voastră, amplasarea unui suport de cuib acolo unde cuibul există. Nu așteptați până când acesta se prăbușește sub propria-i greutate, lucrați în avans. Și primăriile pot să vă susțină în acest demers, pot prevedea sume în bugetele locale pentru astfel de cheltuieli.
Cereți furnizorilor de electricitate care se ocupă de zona voastră să izoleze firele electrice din apropierea cuiburilor, pentru a preveni electrocutarea puilor la primele tentative de zbor.
Spuneți „Uite Barza!” în fiecare vară, alături de cei de la SOR și de mulți alți voluntari implicați în Recensământul Internațional al Berzelor Albe.
Sprijiniți organizațiile care se ocupă cu studiul și protecția acestor păsări. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către SOR este una dintre căi. Mulțumim!
📷Cristian Țurcan