31/08/2026
Când am cumpărat casa de la numărul 125, am găsit în pod o ladă mare și veche, inscripționată cu anul 1842. Înăuntru, împachetate cu multă grijă, lăsate în urmă de sașii care plecaseră în Germania, am descoperit hainele lor de duminică, purtate la biserică: fote plisate, șorțuri negre, dantelate, ii de cânepă frumos brodate și câteva cojoace din piele de oaie, superb brodate, înfășurate în pânză albă, ca niște mumii. Stătuseră acolo, neatinse, de cel puțin 15 ani.
Au mai trecut de atunci alți 20 de ani, în care o parte dintre lucrurile găsite în ladă au fost scoase la vedere, în șură, pentru ca frumusețea portului săsesc, pe care îl mai vezi astăzi atât de rar în sat, să nu se uite. Le-am însoțit cu fotografii făcute de Hans Retzlaff în Viscri, în 1933.
Cu puțină imaginație și, poate, pe note de fanfară, poți închide ochii și visa o zi de sărbătoare din vremea în care Viscri era un mic sat săsesc, neștiut de aproape nimeni, la capătul lumii.
